Facturile tot mai mari la energie electrică i-au făcut pe mulți consumatori casnici să se îndrepte către sisteme de panouri fotovoltaice. Și, pentru că investiția într-un astfel de sistem poate fi destul de mare, Administrația Fondului de Mediu (AFM), oferă finanțări prin programul Casa Verde.
Dacă nu știi cum poți aplica, de ce acte ai nevoie sau ce cheltuieli acoperă programul, ți-am pregătit câteva informații utile în articol.
Ce este programul AFM Casa Verde Fotovoltaice 2023?
Programul AFM Casa Verde Fotovoltaice 2023 este un program guvernamental prin care li se oferă persoanelor fizice o sumă nerambursabilă (de până la 20.000 lei/proiect) pentru a-și instala un sistem fotovoltaic. Finanțarea este acordată sub forma de voucher și acoperă, aproape în totalitate, costurile de achiziție și montaj ale panourilor fotovoltaice.
Anul acesta, înscrierile încep pe data de 19 mai și se vor face pe fiecare regiune în parte (durata de înscriere pentru fiecare regiune e de doar 3 zile) – poți găsi datele și bugetele disponibile pe regiuni în Calendarul de înscriere Casa Verde Fotovoltaice 2023.
Cine poate aplica pentru programul Casa Verde Fotovoltaice?
Dacă ai în plan să aplici pentru programul Casa Verde Fotovoltaice, ar trebui să știi că e necesar să îndeplinești câteva condiții pentru a-ți fi aprobată finanțarea:
- Să fii persoană fizică sau parohie;
- Să fii cetățean român, cu domiciliul în România;
- Să fii proprietar sau coproprietar al imobilului pe care vei amplasa panourile fotovoltaice (imobilul trebuie să aibă minim 150mp suprafață utilă);
- Să nu ai obligații restante la bugetul local sau de stat;
- Să nu fi beneficiat, în trecut, de finanțare prin programul Casa Verde, pentru același loc de implementare.
De ce documente ai nevoie pentru a aplica la programul Casa Verde?
Pentru a putea beneficia de programul Casa Verde Fotovoltaice 2023 ai nevoie de următoarele documente, în original și copie:
- Carte de identitate – adresa din cartea de identitate trebuie să coincidă cu adresa unde se va monta sistemul fotovoltaic (nu se acceptă viza de flotant);
- Extras de carte funciară, de unde să rezulte că ești proprietarul sau coproprietarul imobilului;
- Cererea de finanțare nerambursabilă;
- Adeverințe care să ateste că ți-ai achitat taxele locale și fiscale.
Cum poți să aplici pentru programul AFM Casa Verde Fotovoltaice?
Înainte de a aplica la programul Casa Verde Fotovoltaice 2023 este important să consulți ghidul de finanțare și să stabilești dacă ești sau nu eligibil.
După ce ai stabilit că ești eligibil pentru finanțare, trebuie să știi că programul Casa Verde se desfășoară în câteva etape:
1. Înscrierea instalatorilor în programul Casa Verde 2023, încheierea contractelor de participare și publicarea listei cu instalatorii validați, pe site-ul AFM;
2. Înscrierea solicitanților în aplicația AFM și depunerea documentelor necesare (copia după buletin și extrasul de carte funciară)
3. Selectarea, de către solicitant, a unuia dintre instalatorii validați – ulterior, instalatorul va analiza documentele încărcate de către solicitant;
4. Aprobarea, de către instalator, a solicitanților eligibili – aprobarea se va face tot prin aplicația AFM;
5. Depunerea celorlalte documente necesare, cu ajutorul implementatorului de fotovoltaice ales;
6. Aprobarea solicitanților eligibili, de către AFM;
7. Implementarea proiectului și decontarea sumelor solicitate de instalatori;
8. Analiza beneficiarilor finali și a documentelor depuse;
9. Monitorizarea proiectului.
Dacă ai nevoie de informații suplimentare, le găsești pe site-ul AFM.
Ce cheltuieli acoperă programul Casa Verde Fotovoltaice?
Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023 poate acoperi până la 90% din cheltuielile proiectului de instalare a sistemului fotovoltaic. Aici, putem lua în calcul:
- Cheltuielile pentru achiziția sistemului fotovoltaic (panouri fotovoltaice cu o putere minimă de 3kWp, invertor, tablou electric, structura de susținere a sistemului);
- Cheltuielile pentru montarea și punerea în funcțiune a panourilor fotovoltaice;
- TVA-ul aferent achiziției sistemului fotovoltaic și montajului.
De ce panourile fotovoltaice pot fi o idee bună?
Instalarea unui sistem fotovoltaic poate fi o soluție pentru oricine vrea să își reducă costurile la alimentarea cu energie electrică – iar avantajele pe care le au aceste sisteme sunt destul de importante:
- Poți proteja mediul înconjurător – panourile fotovoltaice produc energie, într-un mod ecologic, cu zero emisii de carbon;
- Prin programul Casa Verde Fotovoltaice, poți obține finanțare de până la 90%, care să îți acopere atât costurile de achiziție ale panourilor fotovoltaice, cât și costurile pentru montajul lor;
- Pe lângă faptul că sunt soluții ecologice și eficiente, panourile fotovoltaice sunt durabile – au o perioadă de garanție din partea producătorilor de până la 25 de ani.
- Odată ce îți instalezi un sistem fotovoltaic, poți să devii independent față de furnizorii de energie – în funcție de tipul de sistem fotovoltaic pe care îl alegi, poți să devii prosumator și să vinzi surplusul de energie produs către rețea.
Cauți un partener de implementare care să te ajute pe întreg parcursul tău către independența energetică?
Află mai multe informații din articolele noastre
Pași pentru instalarea panourilor fotovoltaice
Dacă ești interesat să investești într-un sistem fotovoltaic, este important să înțelegi care sunt etapele urmate pentru instalarea panourilor fotovoltaice, pentru a asigur
Top cele mai bune invertoare solare pentru panouri fotovoltaice
Energia solară devine tot mai populară ca o sursă ecologică și durabilă de energie electrică. Panourile fotovoltaice sunt elementele esențiale ale acestor sisteme solare, c
Eficiența panourilor fotovoltaice în condiții meteo nefavorabile – mituri vs. realitate
Cum și din ce tipuri de baterii pentru panouri fotovoltaice poți alege? Află toate aceste informații din articolul nostru.
Ce conține un sistem de panouri fotovoltaice: Componente esențiale pentru producerea energiei solare
Cum și din ce tipuri de baterii pentru panouri fotovoltaice poți alege? Află toate aceste informații din articolul nostru.
Cei mai buni 10 producători de panouri fotovoltaice: Inovare și sustenabilitate în fruntea energiei solare
Cum și din ce tipuri de baterii pentru panouri fotovoltaice poți alege? Află toate aceste informații din articolul nostru.
Baterii pentru panouri fotovoltaice – cum și din ce variante poți alege?
Cum și din ce tipuri de baterii pentru panouri fotovoltaice poți alege? Află toate aceste informații din articolul nostru.
Panouri solare fotovoltaice hibride – Avantaje, dezavantaje și tot ce trebuie să știți
În încercarea de a salva costuri la energie și de a moderniza o locuință, puteți lua în considerare surse de energie regenerabilă, așa numite și surse de enegie verde.
Sisteme fotovoltaice monofazate și trifazate: Care este diferența și care este potrivit pentru tine?
Ce sunt sistemele fotovoltaice? Sistemele fotovoltaice sunt folosite pentru transformarea energiei solare în energie electrică. Aceste sisteme sunt formate din celule solare foto
Curățarea panourilor fotovoltaice – ce pași ar trebui să urmezi?
Curățarea panourilor fotovoltaice poate fi mai simplă decât pare. Află din articolul nostru pașii pe care ar trebui să îi urmezi, dar și câteva sfaturi de întreținere.