Curățarea panourilor fotovoltaice – ce pași ar trebui să urmezi?

curățarea panourilor fotovoltaice

Sistemele fotovoltaice au devenit una dintre cele mai populare metode de alimentare cu energie, mai ales datorită programelor de finanțare precum Casa Verde sau ElectricUp. Totuși, în timp, pe panourile fotovoltaice se acumulează murdărie și praf, care pot duce la o scădere a eficienței lor – de aceea, curățarea periodică a panourilor este esențială. 

Dacă nu știi cum ar trebui curățate panourile fotovoltaice și ce ar trebui să eviți, ți-am pregătit câteva sfaturi în articol. 

Curățarea panourilor fotovoltaice – cum se face? 

De regulă, curățarea panourilor fotovoltaice poate fi făcută de firme specializate, dar dacă, totuși, vrei să o faci de unul singur, aceștia sunt pașii pe care ar trebui să îi urmezi: 

  1. Deconectează sistemul fotovoltaic de la tensiune, pentru a evita riscul electrocutării. 
  2. Curăță panourile fotovoltaice de murdăria și frunzele adunate (cu o suflantă de grădină sau o perie moale).
  3. Folosește apă și un detergent special pentru panouri fotovoltaice (pe care îl poți găsi pe site-urile specializate) – este important să le cureți utilizând o cârpă sau o perie moale pentru a nu le zgâria. 
  4. Clătește suprafața panourilor fotovoltaice cu apă curată, pentru a elimina în totalitate murdăria și urmele de detergent. 
  5. Usucă suprafața panourilor fotovoltaice cu prosoape sau ștergătoare speciale. Este important să nu lași apa să se usuce natural pentru că poate cauza depuneri sau pete. 

Ce nu ar trebui să faci atunci când cureți panourile fotovoltaice? 

Deși poate fi destul de simplu să îți cureți panourile fotovoltaice, ar trebui să respecți sfaturile de mai jos pentru a fi sigur că îți păstrezi sistemul eficient în timp:  

  • Nu folosi apă rece pe suprafața deja încălzită de soare – asta poate duce la crăparea sau fisurarea panourilor fotovoltaice.
  • Asigură-te că nu folosești obiecte metalice abrazive sau detergenți puternici, care pot degrada celula solară și pot afecta eficiența panourilor fotovoltaice.
  • Nu lăsa apa să se usuce pe suprafața panourilor fotovoltaice, pentru a nu le afecta eficiența.

În cazul în care ți se pare prea complicat să îți cureți panourile fotovoltaice, îți recomandăm să apelezi la o firmă de specialiști, cu experiență în domeniu. 

 

Cauți un partener de implementare care să te ajute pe întreg parcursul tău către independența energetică?

Află mai multe informații din articolele noastre

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Abonează-te la newsletter și fii primul care află cele mai noi informații despre panouri fotovoltaice și energie
fotovoltaice.marketit.ro va utiliza informațiile pe care ni le oferiți în acest formular doar pentru a fi in contact cu dumneavoastră și pentru a va trimite noutăți și oferte de marketing. Vă puteți schimba decizia în orice moment, prin apasarea butonului de Dezabonare/Unubscribe pe care îl regăsiți în fiecare newsletter trimis de noi. De asemenea, ne puteți contacta la contact@fotovoltaice.marketit.ro. Vom trata datele dumneavoastră cu respect. Apăsând butonul de mai sus sunteți de acord cu faptul că vom procesa datele dumneavoastră în concordanță cu acești termeni.